Alergătorii din[tre] noi: “Hai, bă, că poţi”

Alergătorii din[tre] noi: “Hai, bă, că poţi”

Alergătorii din[tre] noi este un proiect despre povești, oameni și multă ambiție, împachetat într-o serie de 20 de materiale ce vor fi publicate pe tot parcursul anului 2018. Prin intermediul acestei serii vrem să vedem care este relația oamenilor cu sportul, ce ritualuri au înainte de antrenamente și ce îi motivează să iasă la alergat în mod constant.

Acesta este primul proiect editorial, creat de 321sport și susținut de Nokia Mobile, care își propune să facă o radiografie a felului în care se raportează românii la alergare. Ne dorim să aflăm perspectiva unor oameni simpli care s-au bazat pe forțele proprii și care au reușit să transforme alergarea într-o poveste despre rezistență, perseverență și mult curaj. 


Duminică dimineaţa, în centrul Bucureştiului, într-o zi călduroasă de toamnă, mii de alergători aşteptau startul celei mai mari curse de alergare stradală din România. Printre ei se afla şi Alex, super entuziasmat să înceapă prima lui competiţie de alergare. Cu numărul 9388, a simţit că primeşte toată energia de care avea nevoie de la oamenii adunaţi în Piaţa Constituţiei pentru a-i încuraja pe alergători. Deşi cu o seară înainte lucrase într-un club în care făcuse fotografii toată noaptea şi apucase să doarmă doar două ore, s-a gândit că nu vrea să rateze ocazia de a alerga alături de atâţia oameni.

Încurajat de uralele de pe margine şi cu ideea „hai, bă, că poţi”, Alex a pornit în forţă primul kilometru al traseului. Chiar dacă nu se antrenase destul şi se simţea obosit, a zis să vadă ce se întâmplă şi a alergat până când, la un moment dat, a simţit cum picioarele îi amorţesc. Era pentru prima dată când alerga cu compresii pentru gambe, un echipament foarte strâns pe corp, utilizat cu scopul de a îmbunătăţi rezultatele pe parcursul unei alergări lungi. Cu toate că, teoretic, trebuia să nu mai resimtă oboseala atât de pregnant, picioarele îl dureau din ce în ce mai tare şi a simţit pentru prima dată că poate ar trebui să abandoneze cursa. A hotărât să o ia mai încet, să meargă şi să vadă ce se întâmplă, iar dacă este o problemă de siguranţă, să se oprească pe traseu şi să renunţe.

***

În copilărie Alex a petrecut mult timp făcând sport. Încurajat de părinţi, de mic copil era obişnuit să se joace, să alerge, să îşi mişte mâinile şi picioarele. Pe la vârsta de 6 ani a început să meargă la cursuri de karate, iar după câţiva ani avea deja centura portocalie. Ajuns în şcoala generală, a descoperit pasiunea pentru fotbal. La început, se juca alături de colegii lui cu o sticlă de plastic căreia îi spuneau, mai în glumă sau mai în serios, “minge”, așa cum mulți copii din România o tot fac de zeci de ani. Asta până când au reuşit să strângă bani de o minge adevărată.

Când a mai crescut, şi-a dorit să se înscrie la un club de fotbal şi să practice sportul într-un mediu organizat. A reuşit să îşi convingă părinţii şi, pe la 12 ani, a început să urmeze antrenamentele unui club de fotbal din Buzău. I-a plăcut să încerce toate posturile şi, în final, s-a oprit la cel de portar, deoarece, spune el, „probabil pentru că era mai puţină treabă”. S-a simţit mereu atras de vibe-ul pe care ţi-l oferă antrenamentele alături de echipă. Îşi aminteşte că „era fun, caterincă… şi veneau fete să ne vadă la meci. Ne dădeam în scheme când eram mici”.

Dar nu s-a rezumat doar la fotbal. I-a plăcut să testeze mai multe sporturi, aşa că a mai încercat şi handbal, BMX, iar la badminton a reușit să devină campion județean. În liceu şi facultate a mai rărit ieşirile la sport. Cu toate astea, îi plăcea să se mai întoarcă la vechile obiceiuri. Mai închiria alături de prieteni un teren de fotbal – la început de două, trei ori pe săptămână, după care o dată la câteva luni.

Prima interacţiune cu alergatul a fost atunci când duminica ieşea alături de prietena lui ca „să ia parcul la pas”. Îşi aminteşte că pe vremea aia nu avea echipament special pentru alergat. Ieşea cu perechea lui de Vans negri, clasici, care avea o ruptură în vârf. Chiar dacă mergea cu ei în fiecare zi la liceu, duminica îi scotea şi la alergat. Nu a considerat niciodată că lipsa unui echipament special este un impediment pentru a nu face sport.

Aşa este şi acum: adidaşii nu contează prea mult. Îşi aminteşte că: „puteam să alerg şi desculţ. Am copilărit la ţară până la 12 ani şi alergatul desculț it does the job”. Dacă nu simte o conexiune faţă de pantofii de sport, este ataşat de tricoul lui preferat de alergare – un tricou „albastru-norişor” pe care îi place să îl asorteze la restul echipamentului. De fiecare dată când îl scoate la alergat, tricoul îl face să se simtă bine în pielea lui. Nu aleargă fără telefonul cu căşti, pentru că îi place să asculte muzică, dar nici fără borseta PORC. De curând, tocmai a schimbat o pereche de adidaşi muncită – „Crocodilii”, despre care spune că „li se dezlipise talpa, iar în zona călcâiului erau mai tociţi… dar încă mă simt confortabil în ea. Nu aş avea o problemă să alerg cu o gaură în talpă”.

După ce s-a mutat în Bucureşti, pentru facultate, a reînceput să alerge. A ieşit la alergat „pentru că mai mergea cineva şi ştiam că nu sunt singur”. Aşa a ajuns să alerge în fiecare marţi alături de comunitatea 321sport, condusă de Radu Restivan. Deşi are un program super haotic, Alex este încântat că a putut să reintroducă alergatul în viaţa lui. Ştia că obiectivul lui este să facă mai mult sport. Era conştient ca nu se mişcă prea mult, mare parte din timp o petrece la birou sau în studio pentru a face fotografii. Pentru că stă prea mult pe scaun, în poziţii incomode, sau pentru că mereu cară în spate un ghiozdan greu, plin cu echipamente foto, a zis că alergatul ar fi primul pas spre o viaţă mai sănătoasă. Şi-ar dori să schimbe şi obiceiurile legate de mâncare, dar nu a reuşit – „încă mănânc multe prostii, prea multe dulciuri”.

Cel mai mult îi place să alerge împreună cu alţi oameni şi asta pentru că mereu s-a simţit atras de sportul în echipă. „E tare să fii parte din ceva”, spune el, „să nu fii singur; adică, eu nu pot să fac nimic singur”. Este foarte important pentru el să ştie că are pe cineva alături, pe care se poate baza. Astfel a ajuns să se simtă bine în mijlocul unei comunităţi, fiind cuprins de un sentiment de siguranţă. Cu toate astea, atunci când aleargă, preferă să o facă cu căştile în urechi, ascultând muzica preferată. De cele mai multe ori alege un playlist de pe Spotify (ex: 1 // 2) – hip-hop sau trap şi apoi este atent la toată atmosfera din jurul lui. În ultima perioadă a ascultat James Oliver – Understand pentru că îl ajută să se simtă liber.

Dacă ar fi să aleagă un moment, apusul este perioada preferată pentru alergat şi mai ales când este cald afară. Este atras de momentele acelea când se deconectează de la realitate: „adidaşii când clăpăie pe asfalt, păsărelele ciripind şi maşinile trecând şi eu sunt în parc şi alerg”. În timp ce este la antrenament, mai surprinde în fotografii colegii care aleargă, sau câte un peisaj tare. Aleargă de plăcere, pentru ca se simte în pielea lui: „Sunt ferm convins că îmi place şi sunt eu când alerg”.

Şi-ar dori să vadă mai mulţi tineri care să practice acest sport. Deşi are 22 ani, este de părere că toată lumea stă pe telefoane şi în cafenele, iar sportul nu mai este o prioritate pentru cei din generația lui. Tocmai de aceea postează pe net şi despre ieşirile la alergare alături de comunitatea din care face parte. Ultima postare de care îşi aminteşte sună cam aşa: “Nu marţea în Control, marţea cu 321sport”. Chiar dacă el nu merge în Control, crede că „ideea rămâne”.

***

La semimaratonul Bucureşti din toamna lui 2017, Alex a continuat să alerge şi, pe parcurs, picioarele au început să i se dezmorţească. A avut mereu în minte ideea că trebuie să continue, nu din orgoliul de a termina cursa, cât pentru a vedea până unde poate ajunge. La un moment dat s-a întâlnit cu un prieten cu care a început să vorbească şi care, astfel, l-a ajutat să îşi ia gândul de la durerile pe care le resimţea. A privit toată experienţa ca pe un challenge şi, la final, s-a simţit mândru că a trecut peste toate obstacolele pentru a atinge linia de finish.

Acum Alex se pregăteşte pentru o nouă competiţie, acolo unde va alerga tot 21 de kilometri. Dacă la Bucureşti i-a plăcut faptul că toţi alergătorii pe care îi vezi te ajută să continui şi îţi oferă acea siguranţă de care ai nevoie, acum vrea să vadă care este atmosfera şi la alte competiţii naţionale.


Fotografiile din articol sunt realizate cu Nokia 8 Sirocco, care oferă experiența celui mai bun Android, cu cele mai recente inovații de la Google.  Actualizările regulate de securitate și upgrade-ul gratuit al SO timp de doi ani înseamnă că noul Nokia 8 Sirocco cu Android One va fi perfect sigur.

Camera panoramică de 12 MP, cu lentilă ZEISS și zoom optic 2x, îți asigură amintiri clare, chiar și din zilele neclare ale weekendurilor, dar și detaliile gastronomice ale preparatelor de ieri. Cu noul mod Pro al camerei foto, poți controla perfect fiecare imagine, ajustând manual balansul de alb, focalizarea, sensibilitatea (ISO), timpul de expunere și compensarea expunerii. Realizează reglaje complexe fără bătaie de cap și vezi rezultatele în timp real.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

youtube
facebook
instagram
twitter