Știri despre alergare – 17 aprilie 2018

321sport prezintă în fiecare marți cele mai importante știri legate despre alergare: tehnologii, lansări, competiții și alte evenimente importante.

  • La cea de-a 17-a ediție a Campionatului Balcanic de marș, care a avut loc în perioada 14-15 aprilie la Zrenjanin, Serbia, România a urcat pe podium, după Turcia, urmată fiind de Bulgaria.
  • În weekend a avut loc prima ediție a unui maraton de alergare în Munții Cindrel. La start s-au aliniat peste 200 de concurenți de toate vârstele, iar la finalul competiției s-a organizat un brunch cu bucate specifice zonei. Detalii și fotografii aici.
  • Tibi Uşeriu a primit miercuri, pentru a treia oară, premiul de excelenţă al judeţului Bistriţa-Năsăud, pentru câştigarea ediţiei din 2018 a Maratonului Artic Ultra 6633. Cu banii primiţi de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Tibi Uşeriu va ajuta, ca în fiecare an, un sportiv care are nevoie de susţinere, iar restul sumei va fi folosită pentru un nou maraton extrem la care urmează să participe în luna mai: Ultramaratonul Everestului. Detalii suplimentare aici.
  • Andrei Hațegan, care suferă de retinopatie gigmentară, o boală care îi afectează vederea și îi provoacă pierderea ei în timp, s-a înscris la Maratonul Sibiului, la proba de 21 de kilometri. Deși vede doar în proporție de 50% cu un ochi, iar cu celălalt nu mai vede deloc, își dorește să demonstreze că și persoanele cu handicap pot să trăiască la fel ca ceilalți. Despre cum va alerga Andrei, puteți citi aici.
  • Dacă ți-era teamă că în timpul alergării îți poți scăpa, zgâria sau strica telefonul, trebuie să știi că Lerato.ro vine în ajutorul alergătorilor cu huse de protecție și alte accesorii numai bune de folosit în timpul antrenamentelor. Ei tocmai s-au alăturat echipei 321sport și le recomandă și celorlalți să se apuce de alergat.
  • Anul acesta, în perioada 4-5 mai, va avea loc cea de-a doua ediție a STAR WARS Festival, în cadrul căruia se va desfășura și o competiție sportivă. Competiția STAR WARS RUN Singapore 2018 va aduce laolaltă 15.000 de participanți care vor lua parte la un eveniment tematic unic, aducând un tribut poveștii iconice și a personajelor francizei. Participanții vor putea alege una dintre cele două rute: să se alăture Rebeliunii, de partea Luminii, sau să treacă de Partea Întunecată.

Dacă reprezentați o competiție, un brand sau o entitate sportivă legată de alergare, vă rugăm să ne trimiteți informații la adresa stiri@321sport.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu