Orașul este terenul nostru de joacă și știm că ne poate oferi antrenamente de neuitat în locuri neașteptate. Așa am ajuns să creăm #ScariFaraSfarsit, un concept de antrenament de forță, util mai ales pentru cursele montane, într-un oraș în care nu prea există multe opțiuni de scări pe lângă treptele super cunoscute din Tineretului sau din Carol.
Am ales strada Xenofon, singura stradă din București formată exclusiv din trepte, iar acolo am creat un antrenament care ne-a ridicat pulsul, ne-a ținut aproape unii de ceilalți și ne-a ajutat să ne depășim limitele. Nu știam cât vom reuși să alergăm, însă la final am strâns peste 44.000 trepte.
Ce înseamnă 44.000 trepte? Am urcat Burj Khalifa de 20 ori (2.909 trepte până sus) sau putem considera că am urcat aproximativ 16,4 kilometri spre cer. O altă comparație care arată efortul de astăzi: se poate spune că am urcat Everestul de (aproape) 2 ori.
A fost o zi perfectă și vom repeta genul acesta de antrenamente. Mergem des la concursuri montane, iar dacă nu avem munți pe lângă București, ne folosim de scări 🙂
Ne vedem la antrenamentele 321sport Running Culture în fiecare marți seară, dar și la evenimentele speciale!
Iată câteva poze de astăzi. O bună parte dintre ele (cele mai frumoase) sunt făcute de Fratele Alex (îi puteți da un follow pe contul de Instagram, postează numai chestii mișto) 🙂