Începând cu 19 iunie 2017, am luat decizia ca la toate antrenamentele și evenimentele 321sport să nu mai folosim pahare sau farfurii de plastic pentru hidratare și mâncare.
De ce facem asta?
Am constatat că la fiecare antrenament lăsam în urmă zeci, poate chiar sute de obiecte de plastic. Chiar dacă întotdeauna am curățat perfect locurile în care am avut antrenamente sau evenimente, cantitatea de deșeuri rămasă în urmă este foarte mare (50 – 100 de bucăți, uneori chiar și mai multe).
În plus, paharele nu ne sunt acceptate la reciclare.
Ce vom face de acum înainte?
Ne vom responsabiliza împreună. Asta înseamnă că ne vom aduce cu toții de acum înainte la antrenamente câte un bidon pe care să-l umplem cu apă. Cu toții avem astfel de bidoane primite în kituri de la diverse competiții. În cazul în care nu aveți, se găsesc în orice magazin sportiv, prețul acestora fiind extrem de redus (încep de la 6 lei).
În cazul farfuriilor în care punem gustările (alunele, fructele etc), vom folosi farfurii din plastic solid, care au o durată de viață foarte mare.
Vom recicla în continuare sticlele de apă (PET-urile).
Unde ne dorim să ajungem?
Sperăm ca și alte comunități sportive din România să îmbrățișeze această idee, iar amprenta de carbon să scadă.
Schimbarea începe cu noi!