Sub emblema UTMB World Series, în întreaga lume se desfășoară 25 de probe de trail.
Dintre acestea, una iese în evidență: Ultra-Trail Mont-Blanc, probă care dă fiori alergătorilor din toată lumea și care traversează trei țări – Franța, Italia și Elveția, într-un decor alpin unic în lume. Altitudinea maximă este de 2.565 metri (Col Des Pyramides Calcaires), unde procentul de ventilare cu oxigen este de doar 73%.
Astfel, în fiecare an, elita mondială a alergării își dă întâlnire în Franța, la Chamonix, unde peste 10.000 de alergători iau startul în una dintre cele 8 curse ale faimosului Ultra-Trail du Mont-Blanc.
Anul 2024 i-a dat ocazia lui Radu Restivan să se afle la linia de start a cursei regină: UTMB – 171 km și 10.042 metri diferență pozitivă de nivel! La pachet cu cele mai mari emoții din lume!
Se spune că ultramaratoanele sunt dificile, însă ceea ce contează cu adevărat este drumul până la start. Pentru Radu, această cursă se întâmplă la fix 10 ani de când a început să alerge, timp în care a parcurs peste 35.000 de kilometri în alergare.
Cu o ambiție de neclintit, Radu a petrecut 129 de săptămâni consecutive alergând peste 100 de kilometri, o dovadă a unei discipline și pasiuni fără egal. Dar provocarea nu se oprește aici! Radu va transforma experiența cursei într-un film documentar care va fi lansat în toamna aceluiași an, cu scopul de a inspira alți oameni să-și descopere potențialul prin sport.
“Nu alerg cursa asta pentru mine, ca să bifez că am făcut, ci pentru că îmi doresc să transmit un mesaj despre puterea incredibilă a sportului. Cursa în sine se va transforma într-un film documentar despre cum nimic nu te poate pregăti psihic pentru o asemenea cursă și cum, de fapt, cursa te pregătește pentru tot ce va urma în viață.”
Startul cursei a avut loc vineri, 30 august 2024, ora 18:00 – ora Franței, iar finish-ul duminică, ora 16:30 – ora Franței.