Alergarea este un limbaj comun pentru toți oamenii care fac acest sport.
Alergarea nu discriminează. Indiferent de etnie, înălțime, greutate, aspect fizic sau convingeri morale, atunci când alergăm, toți suntem la fel. Numitorul comun este efortul pe care îl depunem. Toți simțim cât de grea este alergarea, iar asta ne ajută să fim mai empatici cu cei din jur, să fim mai înțelegători și mai toleranți.
Alergarea nu este doar un sport, ci o familie care primește pe oricine este dispus să treacă peste limita de confort și să facă acest lucru în mod constant.