De ce se uită oamenii la mine când alerg?

Alergarea nu este cel mai popular sport din lume, însă cu siguranță este cel mai ușor de practicat. Chiar dacă în ultimii ani numărul alergătorilor a crescut considerabil în România, oamenii nu sunt încă familiarizați cu acest fenomen. Îl știu, îl cunosc, dar încă nu-l înțeleg. Cel puțin, nu toți.

Personal, am iubit sportul dintotdeauna, dar trebuie să recunosc că până să întâlnesc comunitatea 321sport #RunningCulture nu mi-a plăcut să alerg și nici nu am făcut asta în afara antrenamentelor la fotbal. Cu toate astea, i-am respectat mereu pe cei care aleargă din pură pasiune. I-am admirat mereu pe cei care aleargă de plăcere și i-am venerat mereu pe cei care își iau motivația din neant și au puterea să iasă la alergare fără să aibă un scop anume.

Odată ce am început să alerg, viziunea mea despre alergare s-a schimbat complet. Mi-am dat seama că pe cât de ușor este să practici acest sport, pe atât de greu este să-ți gestionezi emoțiile și să faci ca mentalul să fie mereu de partea ta. Astfel, am început să apreciez și mai mult fiecare alergător din lumea asta.

Știu că poveștile ne aduc alinare și ne dau un soi de putere, așadar, mă întreb dacă ție ți s-a întâmplat vreodată să alergi pe stradă și aproape toată lumea pe lângă care treci să se uite ciudat la tine. Ei bine, mie mi se întâmplă mereu. De-a lungul timpului mi-am pus multe întrebări, m-am îndoit de mine, am vrut să renunț, câteodată m-am oprit din alergat și am continuat să merg până am scăpat de privirile oamenilor. Asta până într-o zi, când am acceptat că alergătorii sunt “diferiți”, cel puțin prin ochii unora dintre noi.

Nu e ușor deloc să te simți “diferit” într-o societate dură, pe alocuri mizerabilă, dar alergarea și sportul în sine ne ajută să fim oameni mai buni și mai empatici, să căutăm răspunsuri și soluții la probleme și cel mai important, să fim o inspirație pentru cei din jurul nostru.

Personal, mereu am fost curioasă să aflu ce simt cei care ne aruncă priviri încruntate nouă alergătorilor. Tot eu am ajuns la concluzia că unii ne privesc cu admirație în adâncul sufletului, chiar dacă privirea lor transmite altceva, că alții se simt în pericol, ori mai sunt cei care ne privesc ciudat din simplul fapt că regretă că ei nu au avut niciodată curajul sau motivația necesară să se apuce de alergare.

Adevărul este că există multe motive în spatele unor simple priviri. Atât de multe, încât nu le-am putea ține pasul nici măcar cu un ritm de alergare de 3 minute/kilometru.

 

3 comentarii. Leave new

  • Isabela Pleseanu
    martie 16, 2022 1:53 PM

    Cu siguranta, se uita admirativ. Eu am 54 ani si alerg de la 48. In ritmul meu, dar nu am renuntat niciodata. Ai nevoie de o motivatie sa incepi sa alergi. Vazandu i pe altii ca o fac, chiar daca nu mai sunt la prima tinerete, prinzi curaj. E de bine, oricum!

    Răspunde
  • Felicitări, Diana! 👏

    Răspunde
  • Dinu Mititeanu
    martie 18, 2022 1:52 PM

    Dar cum se uită și ce gândesc despre cei și cele care se cațără sau urcă vârfuri înzăpezite ? ! Important e să ne continuăm și să ne gestionăm pasiunile nu să ne întrebăm ce cred alții despre noi. Căci nu poți aprecia ceva ce nu iubești sau nu înțelegi !

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Dinu Mititeanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu