#RunningCulture: An de an, familia se reuneşte pentru Chicago Marathon

#RunningCulture: An de an, familia se reuneşte pentru Chicago Marathon

#RunningCulture este o serie de articole 321sport în care prezentăm povești pozitive din sport, informații care au puterea de a inspira, de a ajuta oamenii și de a arăta ce mare este impactul social pe care îl are alergarea la nivel global.

Pentru familia Valenta din Statele Unite ale Americii, alergarea este cea care îi aduce laolaltă an de an. Totul a început atunci când Niroko (58 de ani) îşi coducea copiii în diferite colţuri ale regiunii La Grange, Illinois, pentru a practica sport. Pe atunci, Antoinette, fiica ei, începuse antrenamentele de alergare în cadrul echipei liceului. Antrenorul ei, văzând că Niroko petrece mai mult timp pe drumuri, în timp ce îşi duce şi îşi aduce copiii de la antrenamente, i-a propus acesteia să rămână şi ea să alerge.

Niroko a acceptat provocarea şi, în cele din urmă, a ajuns sa fie antrenor asistent al lotului. Rând pe rând, şi ceilalţi doi copii – Rudy şi Michael, s-au alăturat grupului şi au început să alerge. Dar, odată cu trecerea timpului, cei trei au absolvit liceul, iar mama a rămas singura care mai alerga alături de echipă. Acela a fost momentul în care Noriko s-a alăturat unui grup de alergare format din femei, iar acestea au împins-o de la spate şi au încurajat-o să treacă la următorul nivel.

Aşa se face că, în 2003, Niroko s-a înscris la Chicago Marathon şi a participat pentru prima dată la o cursă de 42 de kilometri. Cu timpul pe care l-a obţinut atunci, 3:37:54, s-a calificat pentru Boston Marathon, cursă despre care nu ştia absolut nimic. Dar oamenii din jurul ei au încurajat-o să participe şi la această competiţie, aşa că a aplicat pentru cursă.

Entuziasmul pe care Nirolo îl avea atunci pentru alergare şi în special pentru ziua maratonului, au fost transmise şi către copiii ei. Aşa că în 2010, Rudy i-a călcat mamei pe urme şi a participat la Chicago Marathon, dar nu a reuşit să o întreacă pe aceasta, care a terminat traseul cu 11 minute mai repede.

Anul următor, Michael şi-a dorit şi el să alerge la maraton, aşa că a pornit în cursă „împotriva familiei”, fiecare dintre copii având în gând ideea de a o întrece pe mama lor. Antoinette li s-a alăturat în 2012, dar nici atunci Niroko nu a fost întrecută de copiii ei. Mai mult, la apogeul ei de alergătoare, Niroko a obţinut un personal best pe 42 de kilometri în 3 ore şi 17 minute.

2016 a fost anul în care, din cauza agravării artritei de care suferea, Niroko a alergat doar jumătate din maratonul Chicago. Abia atunci, pentru prima dată, mama avea să fie întrecută de unul dintre copiii ei. 2019 a fost anul în care Rudy a obţinut şi el un personal best: 2:58:51, lucru care l-a ajutat să se impună în faţa familiei de alergători.

În prezent, cei trei copii sunt răspândiţi în colţuri diferite ale Americii: Rudy (32 de ani) locuieşte în New York, Antoinette (29 de ani) în Charleston, Carolina de Sud, iar Michael (28 de ani), în Naperville, Illinois, apropierea locului natal. Atunci când nu sunt împreună, îşi urmăresc antrenamentele înregistrate şi postate pe Strava, iar astfel ajung să ştie unii de alţii şi ţin legătura pe tot parcursul anului.

Dacă de Crăciun sau de Ziua Recunoştinţei, familia nu reuşeşte să se adune laolaltă, weekend-ul maratonului de la Chicago a devenit momentul în care toţi petrec timp de calitate împreună. Atât cursa în sine, cât şi pregătirea de dinainte, au devenit tradiţie pentru cei patru, care se întâlnesc an de an datorită pasiunii comune pe care o au pentru alergare, dar şi din dragostea pe care o poartă pentru această cursă.

În ziua maratonului, familia se întâlnește în centrul orașului Hilton pentru a discuta înainte competiţie. Odată ce se dă startul, ei aleargă pe străzile oraşului, iar la kilometru 30 îşi întâlnesc tatăl, care, deşi nu e pasionat de alergare, îi aşteaptă pe fiecare dintre ei pentru a-i încuraja. Nu întâmplător se aşează mereu în acelaşi loc – Universitatea Illinois din Chicago, acela fiind locul care a dat naştere acestei întregi tradiţii.

La finalul cursei, familia se reuneşte acasă, acolo unde împartăşeşte impresii despre competiţie şi despre traseu, pentru ca la final, inevitabil, să înceapă să planifice maratonul din anul care urmează.

[Sursă foto + poveste]

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

youtube
facebook
instagram
twitter