#JurnalDeRecuperare 4: Alegerea ortezei și lucrurile pe care alții nu ți le zic

#JurnalDeRecuperare este o serie de texte despre experiența unei fracturi în viața unui sportiv amator. Scopul acestor texte este de a servi drept ajutor pentru toți cei care se vor afla într-un moment similar și de a oferi o perspectivă onestă asupra perioadei de convalescență. Autorul textelor și “proprietarul” fracturii este Radu Restivan, antrenor 321sport și alergător de maraton și ultramaraton. Articolele au o valoare pur informativă; dacă întâmpinați o problemă sau o accidentare, consultați un medic specialist.

Au trecut mai bine de trei săptămâni de la ziua în care m-am ales cu fractura de metatarsian V (5). În tot acest timp am stat în pat și am văzut cum viața merge înainte. Oamenii continuă să facă sport, evenimentele nu pun pauză, viața își vede de drum și, dacă citești articolul acesta din postura de om abia accidentat, pregătește-te pentru o perioada în care vei rata multe lucruri pe care ți le-ai propus (competiții, antrenamente etc.).

Chiar dacă la început mi s-a spus că voi sta cel puțin 4 săptămâni la pat, în mintea mea eram viteaz și simțeam că organismul meu este suficient de puternic încât să mă recuperez mult mai repede. Deja aveam calcule clare: eu sunt viteaz și în 2 săptămâni renunț la gips și la orteză, iar în alte două săptămâni o să alerg ca o gazelă prin parc.

Doar că-n viață nu-i ca în vise, așadar am început să fiu din ce în ce mai conștient că pauza dintre ultima alergare (cea la care m-am accidentat pe 17 februarie) și următoarea alergare ar putea să fie de 2-3 luni, poate chiar și mai mult. Nu de alta, dar la vreo 15 zile după fractură am făcut o radiografie care arăta semne clare de îmbunătățire, însă verdictul doctorului a fost clar: renunțăm la gips și trecem la orteză, timp în care se stă în poziție proclivă (piciorul mai sus de inimă), cu mici excepții în care cârjele pot fi folosite pentru drumuri foarte scurte.

Înainte de fractură aveam un stil de viață foarte activ, țineam 10-12 antrenamente pe săptămână la care se adăugau și antrenamentele mele personale. Am tăiat totul brusc, de la o zi la alta. M-am trezit catapultat într-o viață la pat. Aș putea să descriu perioada asta în multe feluri, dar voi fi onest: este groaznică.

Dar hai să vă spun ceva pozitiv 🙂 Mă simt ca Robocop după ce mi-am pus orteză. Și mi-am propus nu doar să arăt ca el, ci să mă echipez cu un mental de fier, să-l asortez cu ideea de Robocop 😀

În articolul trecut vă povesteam că treaba cu ortezele e foarte dificilă pentru că nu găsești informații pe internet, iar decizia ești obligat să o iei din fața calculatorului. Așadar am pregătit ceva util care sper să fie util pentru toți oamenii care vor trece printr-o experiență similară și să răspundă la toate întrebările (poate chiar și cele care par, la prima vedere, stupide).


Alegerea ortezei pentru fractură metatarsian

 

Sincer să fiu, aveam impresia că ortezele sunt niște fașe elastice mai serioase. Urma să aflu că nu știam nimic despre orteze înainte de această experiență, așa că o să vă povestesc ce orteză folosesc și ce trebuie să luați în calcul atunci când vă alegeți acest produs.

Atenție: recuperarea corectă post-fractură este foarte importantă, așadar vă sugerez să apelați doar la produse de calitate.

Orteza aleasă: Protect Cat Walker produsă de Medi și adusă în România de către Novak Healthcare Concept.
Poate numele Medi nu vă spune prea mare lucru, dar ar fi bine să știți că Medi este o companie fondată în 1951 în Germania și care se ocupă cu dispozitive medicale. Compania este atât de mare încât a lansat un brand propriu de echipament sportiv, de care probabil ați auzit dacă sunteți pasionați de alergare: CEP. Da, produsele CEP sunt un produs Medi.

Ce trebuie să aveți în vedere când alegeți orteza:

  1. Doctorul o să vă recomande un tip de orteză. La fractura mea de metatarsian a fost nevoie de o orteză de imobilizare, înaltă până la genunchi.
  2. Căutați site-urile care oferă informații cât mai detaliate.
  3. Sunați la magazine și cereți părerea consultanților de acolo. Vedeți cât de multe detalii vă dau și cât de bine cunosc produsele. Este bine să vă dea impresia că știu ceea ce vând. Din acest motiv am ales Novak Healthcare Concept – oamenii știu ce vorbesc. Am sunat și la alte magazine, dar am ales să merg pe varianta care m-a făcut să mă simt sigur.
  4. Orteza trebuie să fie ușoară, altfel nu o să simțiți nici o diferență majoră față de gips.
  5. Montarea și demontarea acesteia ar trebui să fie cât mai simplă.
  6. Pompa de aer este extrem de utilă pentru fixarea corectă a piciorului.
  7. Alegeți mărimea corectă: 1-2 numere chiar fac o diferență, așa că nu riscați pe principiul “lasă că merge și așa”.

La ce să vă așteptați după ce veți lua orteza. Am notat câteva impresii personale:

  1. Purtați neapărat un ciorap de bumbac! Eu am făcut greșeala să nu port ciorap la început, motiv pentru care m-am ales cu niște frecuș la călcăi, care mi-a dat ceva bătăi de cap. Am rezolvat problema cu niște plasturi.
  2. E posibil să vi se încingă piciorul. E ok să desfaceți prinderea și să-l mai aerisiți din când în când.
  3. Va fi tentant să o scoateți de 3-4 ori pe zi ca să verificați dacă “totul e în regulă”. Nu vă lăsați furați de acest sentiment, lăsați piciorul să stea acolo și nu-l forțați.
  4. Nu sufocați piciorul! Este foarte ușor să puneți prea multă presiune din dorința de a se vindeca mai repede. Circulația poate avea de suferit și nu vreți să vă treziți cu mai multe probleme!
  5. Orteza apare în viața pacientului după aproximativ 2 săptămâni de gips. Chiar dacă doctorul mi-a recomandat să încep să mă sprijin ușor în picior, în prima săptămână de orteză mi-a fost frică să fac asta.
  6. Orteza nu o să înlocuiască piciorul bun, ci mai degrabă ajută la tranziția spre mers.

Orteza în acțiune la prima plimbare prin cartier după 3 săptămâni de stat la pat

 

Review pentru orteza Medi Cat Walker (ce mi-a plăcut la acest dispozitiv medical):

  1. Este ușoară, mult mai ușoară decât gips-ul.
  2. Are o pompă de aer pe care o puteți folosi după ce montați orteza pe picior. Dacă vreți să fie ceva mai fixă, adaugăți aer și pernele din interior vor fixa piciorul mai bine. Dacă simțiți că e prea strânsă, puteți oricând să o dezumflați din buton.
  3. Materialul respiră destul de bine. Mă așteptam să miroasă groaznic după câteva zile de utilizare, însă producătorii au folosit un material premium și situația s-a prezentat mult mai bine decât m-am așteptat.
  4. Talpa este foarte aderentă: nu există nici o șansă să aluneci prin casă.
  5. Se montează și se demontează extrem de ușor, așa că permite o aerisire a piciorului o dată la câteva zile.
  6. Mă face să mă simt ca Robocop 🙂

Urmează radiografia la 4 săptămâni de la fractură. Sper să fie totul bine. Apoi începe distracția cu recuperarea. Am început să caut păreri despre diferite cabinete și clinici de recuperare.

Se spune că o fractură care nu este recuperată corect poate cauza probleme toată viața. Eu îmi doresc să fac sport cât oi trăi, iar uneori voi vrea să alerg maratoane și ultramaratoane. Așa că sunt în căutarea unor specialiști adevărați, care să mă ajute să mă pun pe picioare.

Sunt zeci de clinici dedicate recuperării sportive în București, așadar nu va fi o decizie ușoară. În următoarele episoade din #JurnalDeRecuperare voi aborda și experiența post-fractură astfel încât să puteți să treceți mai ușor prin această experiență. Deja l-am întrebat pe domnul doctor Alin Popescu unde îmi recomandă să fac recuperarea și am aflat că locurile bune întotdeauna sunt pline. 🙂

Voi reveni cu detalii (multe detalii) pe tema recuperării.

Prima zi cu orteza: momentul în care mi-am zis că arăt ca Robocop 🙂

52 de comentarii. Leave new

  • BUnă!
    Dacă folosesc o orteza cum ma pot imbraca si dezbraca de pantaloni, avand in vedere ca daca ai gips nu il poti da jos, pe cand orteza o poti da. si ma gandesc ca daca eu imi pun orteza si o dau jos pentru a ma imbraca exista riscul ca piciorul sa se miste. am fost odata sa ma interesez de o orteza si am intrebat cum imi fac dus, iar cele de acolo au spus ca se da jos, dar nu exista din nou probabilitatea ca piciorul sa se miste si sa se agraveze fractura? deci care e procedura, avand in vedere ca tu ai avut experienta cu o orteza. multumesc!

    Răspunde
    • Salut! Eu am folosit niște pantaloni foarte largi pe care îi puteam scoate fără să demontez orteza. După ce a mai trecut ceva timp am început să o scot ca sa pot purta pantaloni mai normali, dar și ca să mai aerisesc piciorul din când în când. Din cauza timpului petrecut în orteză am avut și câteva probleme cu pielea de la picior, așa că era binevenită o scurtă pauză de aerisire. Ai mare grijă dacă-l scoți din orteză să nu faci mișcări ciudate, mie mi s-a întâmplat să cad în casă și era s-o pățesc și mai tare. Prima dată când vei scoate piciorul ți se va părea super dubios, însă pe parcurs te vei obișnui. Oricum ar fi, întreabă medicul și dacă-ți spune că este interzis să-l scoți, ar fi ideal să îl asculți pentru a avea o recuperare completă. Multă sănătate și să ne auzim cu bine!

      Răspunde
      • bună ziua, după o fractura de baza metatarsian 5 cu ușoară deplasare am atele gipsata de 20 zile și urmează s o țin pana la 1 luna, apoi 2 sapt de recuperare, la recomandarea Medicului. După cât timp ai putut sa mergi cât de cât Normal? Mi e teama sa calc pe picior chiar și după toată aceasta perioada din cauza riscului de a nu fractura din nou. Pot purta ceva gen glezniera, sa tina picioru Fix?

      • Mie personal mi-a luat 2-3 săptămâni până am pășit cu încredere, dar cred că depinde de la caz la caz. Recomand să efectuezi recuperarea așa cum recomandă medicul, iar rezultatele pozitive nu vor întârzia să apară. Multă răbdare și recuperare rapidă!

  • Buna ziua!
    Tocmai AM împlinit 24 de zile de Cand am suferit o fractura de metatarsian v, baza, fără deplasare.
    De 14 zile stau cu o orteza, tip clapar, recomandată de MEDICUL ortoped.
    Si mie mi s-a spus sa ma sprijin progresiv in picior, oprindu-mi injectiile pentru prevenirea cheagurilor de sânge. Ma sprijin foarte timid in piciorul cu pricina, dar inca MA doare.
    Peste o saptamana, cand se vor împlini cele.30 de zile de.la fractură, urmează sa merg LA CONSULT pentru a vedea daca renunț la.orteza.
    As dori sa-mi spuneti ce URMEAZĂ pe urma: Cum v- ati învins frica, durerea de a păsi, ce fel de Recuperare ati facut.
    Va multumesc!

    Răspunde
    • Bună, Laura! Ești pe calea cea bună, iar în curând începe experiența recuperării. Din păcate nu am apucat să scriu despre recuperare, dar îți recomand să mergi la Gjorgji Nedelkoski (Kineto Medical Health) pentru tot ce înseamnă recuperare post-fractură. Am tras din greu ca să îmi revin, însă rezultatele sunt fantastice. La doar câteva luni am reușit să alerg un maraton, iar ceva mai târziu am făcut si două curse montane destul de dificile. Ai răbdare și urmează recuperarea exact așa cum îți este prescrisă. Aștept vești bune! Radu

      Răspunde
      • Multumesc, din suflet, pentru raspuns.
        Eu nu sunt din Bucuresti, asa ca voi incerca sa caut cel mai bun kinetoterapeut Din orașul in care locuiesc.
        Va doresc multa sanatate !♥️

      • Cu mult drag! Recuperare ușoară și să ne auzim doar cu vești bune!

      • Salut. Stau deja de 3.5 săptămâni imobilizata și de 2.5 săptămâni operata la metatarsian V cu deplasare. Aș fi dorit să pot să merg cât mai curând la serviciu dar nu e cum vreau eu. Nu știu cum alții după operație ar putea călca pe picior eu chiar de Aș dori nu pot ca am instalate niște spițe ce țin o broșă în interior. Medicul chirurg mi-a dat 5-6 săptămâni imobilizare cu un gips ce-l scot zilnic pentru pansament și abia la a 6-a săptămâna radiografie cu înlăturarea spitelor și recuperare ce va dura alte 4-5 luni. M-a încurajat postarea 😀 ca și de altfel medicul. Eu care credeam că-mi reiau activitatea de luni(am căzut marți seara)!
        Sănătate tuturor.

  • SALUT! AM SUFERIT SI EU UN ACCIDENT IN URMA UNUI CROSS (ENTEZITA LA CAPUL METATARSIANULUI 5). NU E O FRACTURA CI O INFLAMATIE A UNUI TENDON CE SE PRINDE DE METATARSIAN DIN CE AM INTELES. aM PRIMIT UN TRATAMENT MEDICAMENTOS DE LA DOCTORUL CE MI-A FACUT CONSULTATIA DAR PE UN FORUM UN ALT MEDIC MI-A SPUS CA AR TREBUI SA PORT ORTEZA DEOARECE UNGUENTELE SI PASTILELE NU MA VOR AJUTA LA VINDECARE. DIN PUNCTUL TAU DE VEDERE CREZI CAM CAT AR TREBUI SA PORT ORTEZA IN CAZUL MEU SI DACA NU EXISTA O ALTA ALTERNATIVA (FASE ELASTICE). MULTUMESC ANTICIPAT SI O ZI BUNA

    Răspunde
    • Corina Nițescu
      aprilie 19, 2019 1:58 PM

      Salut, Victor,

      Recomandarea mea este să consulți un alt doctor căruia să îi prezinți istoricul medical pentru a-ți da un tratament corespunzător.

      Sfaturile celor din jur sunt utile, dar când vine vorba de sănătate este bine să apelăm la specialiști în domeniu.

      Multă sănătate!

      Răspunde
  • Danielă untu
    mai 3, 2019 3:48 PM

    Buna!
    In 4 mai implinesc o luna de cand am suferit o fractura de glezna_calcaneu fara deplasare. Medicul nu imi face radiografie dupa cele 30 zile, ba mai mult vrea sa ma tina cu aceeasi fasa gipsata inca 30 zile. As putea inlocui gipsul cu o orteza? Este normal sa faci o alta radiografie doar dupa 2 luni?
    Multumesc!

    Răspunde
    • Bună, Daniela! Nu aș putea să mă pronunț în privirea înlocuirea gips-ului cu o orteză, este un lucru pe care doar medicul specialist îl poate recomanda. În curând vei ajunge la partea de recuperare, iar atunci să fii cât se poate de serioasă și se faci toate exercițiile pentru a te asigura că nu vei rămâne cu sechele. Multă sănătate îți doresc!

      Răspunde
  • Ioana Georgiana
    mai 9, 2019 6:03 PM

    Salut,

    Am avut și eu fractură de metatarsian 5 cu Deplasare.

    Săptămâna trecută a trebuit sa ma operez deoarece osul nu S-ar fi refăcut Singur.

    Am stat puțin cu piciorul în gips, vreo 4 zile după operație și apoi doctorul mi a recomandat o proteza Robocop style. Mi a spus ca pot sa calc pe picior ușor dar durerile sunt insuportabile.

    Ma gândesc ca după scoaterea copcilor voi putea calca pe EL dar as vrea sa știu sigur.

    Răspunde
  • SALUT,
    MULTUMESC PENTRU TOATE RASPUNSURILE PE CARE LE-AM PRIMIT DIN JURNALUL TAU.
    EU PE 10 IUNIE AM CAZUT, DAR M-AM PREZENTAT LA DOCTOR ABIA DUPA O SAPTAMANA PENTRU CA AVEAM O DURERE MICA SI M-AM GANDIT CA NU POATE FII CEVA GRAV. TIMP DE O SAPTAMANA AM STAT CU GHEATA SI CU PICIORUl RIDICAT.
    DIAGNOSTICUL A FOST FRACTURA OBLICA LUNGA CU DEPLASARE METATARSIAN V.
    MOBILIZARE ATELA GHIPSATA + 10 ZILE APOI GHEATA WALKER , ORTEZA. POZITIE ELEVATA. + 10zile fraxiparine.
    INTREBARE : ATELA GHIPSATA O DAI SINGUR JOS SI PUI ORTEZA SAU MERGI LA DOCTOR.
    MI-A SPUS CA DIN CAUZA CA AM NEGLIHAT IMI DA 5 SAPTAMANI SI APOI RECUPERARE 4 SAPTAMANI.
    Multumesc

    Răspunde
  • Bună ziua!
    M-am ales cu o fractură de metatarsian v în urma cu o săptămână. Doctorul mi-a recomandat o orteza în defavoarea gipsului. Azi o port pentru prima data. Ideea este ca ma doare destul de tare piciorul chiar și când nu calc pe el. O simt Strânsă. Când a fost pusa mi s-a spus ca ar trebui sa o simt precum ghipsul. Cum eu nu am fost niciodată în această situație nu știu cât ar trebui sa fie de strânsă. Ma poți ajuta cu un sfat?

    Răspunde
  • Mulțumesc Mult! Eu încă mai am dureri după 3 saptamani aproape. O sa am dureri mai mari când o sa ncep sa calc pe El? Radiografie am făcut deja la 2 sapt, era i n curs de consolidare, la cât timp sa mai Fac?

    Răspunde
  • Bună,

    Îmi poți spune, te rog, dacă ai avut dureri în timp ce purtai orteza, doar stand în Pat?

    Mulțumesc!

    Răspunde
  • Mulțumesc de răspuns, ideea e ca eu port orteza de 3 zile și ma doare zona afectata când o port. Nu știu dacă am Strâns-o prea tare sau dacă e normal sa doară. Înțelesesem ca dacă am orteza, nu mai trebuie sa doară. Eu am fractura de metatarsian 3. Tu strângi orteza sau o lași lejer pe picior? Îmi poți spune, te rog, cum ai Procedat? Dormi și noaptea cu Ea? Cum simțeai durerea când aveai piciorul în orteza și cât timp a Durat? Maine ma duc iar la medic sa îl întreb dacă sunt normale aceste dureri, dar voiam sa știu dacă și la alți oameni S-a manifestat la fel. Mulțumesc! 😊

    Răspunde
    • Bună, cum te mai simți? Îmi poți spune te rog dacă te-ai recuperat și în cât timp? Am o fractura de metatarsian 3 din aprilie, nu am pus ghips, port orteza dar nu tot timpul și încă am dureri.

      Răspunde
      • Bună, Simona! Cred că de la fractură am alergat peste 10.000 kilometri, so far so good 😀 M-am ales cu fractura în februarie 2018, iar în mai 2018 am alergat un maraton. Trage bine la recuperare și o să îți revii. Dacă ești în București, îți recomand cu încredere http://www.kmh-clinics.ro, acolo am găsit niște magicieni care m-au pus pe picioare! Recuperare rapidă!

  • Bună,
    Astept cu interes CONTINUAREa povestii. Am inceput de câteva zile recuperarea.

    Mulțumesc

    Răspunde
  • Am suferit acum o saptamana o mica fractura de mtts 5 . Doctorul mi-a recomandat o orteza CU talpa groasă ca sa pot călca cat de cat in ea . Mentionez ca nu am dureri deloc nici cand calc in picior ! Calc destul de des in picior pe timp de zi . Orteza o dau jos doar sa fac dus . Este OK sa calc in picior (Nu calc cu Toata greutatea pentru ca folosesc CARJele

    Răspunde
  • Am avut Atela ghipsata timp de 3 săptămâni acum medici mi-a spus că sa reiau mersu cu sprijin partial

    Răspunde
  • As face o greșeală daca as folosi o orteza Anca ceva timp? Nu simt siguranță când calc cu picioru și după ce merg câțiva pași ancepe să mă doară puțin și să se unfle

    Răspunde
    • Nu știu ce este o orteză Anca.. dar cred că medicul are cel mai important cuvânt de spus! Recomand și recuperarea la un cabinet specializat, ajută foarte mult în procesul de recuperare!

      Răspunde
  • Ardelean Mariana
    iulie 22, 2021 10:00 PM

    Bună, cam ce greutate are o orteza că a dumneavoastră?

    Răspunde
  • Fractura/fisura metatarsian V.
    Am călcat stramb în urma cu 4zile. S-a umflat aba piciorului și ma durea doar în anumite poziții, mai mult disconfort.
    Astăzi, la recomandarea medicului am pus orteza si mi s-a spus sa o port 3 săptămâni.
    Pare ca nu e greu de purtat orteza. Nu sunt sigura dacă noaptea este ok sa nu o port. As dori un sfat.
    Mulțumesc

    Răspunde
    • Eu am purtat-o și noaptea ca să fiu sigur că se reface fractura cât mai repede. Însănătoșire grabnică!

      Răspunde
    • Orteza e varianta modernă a aparatului gipsat. Aparatul gipsat nu se înlătură când dormim deci, nici orteza. În altă ordine de idei, dacă purtăm orteză nu înseamnă că putem să o luăm la picior încolo și încoace. Piciorul trebuie să rămână în continuare procliv.

      Răspunde
  • Buna seara! Voiam să vă întreb dacă se recuperează rapid fractura de metarsian 5. Eu am călcat strâmb și mi am fracturat metarsian 5 drept. Am 44 ani și la spitalul de urgență mi s-a recomandat ghips o săpt. Apoi, mi s-a montat o orteza tip walker pt aprox 3 săpt. Sunt aproape de capătul celei de a doua, Doamne ajuta! Dar, simt ca nu mai am răbdare, putere, nu stiu cum va fi după…

    Răspunde
  • Buna! Acum 17 zile am suferit o fractura de metatarsian cu deplasare. Refuzând total operația, am ales sa merg pe varianta gips/ orteza cerand mai multe opinii de la diferiți medici. Unii vorbesc de acel papuc cu descarcare in calcai, altii spun faptul ca neaparat trebe gips si orteza in niciun caz, iar medicul de familie ne sugereaza orteza. Acum intrebarea mea este: fractura pe care ai avut-o a fost cu deplasare? Cu orteza pe care ai purtat-o ai putut calca pe toata laba piciorului sau doar pe calcai la inceput? Imi este frica de faptul ca voi purta acea orteza si mai rau voi face daca incep sa calc pe toata laba piciorului.

    Mulțumesc anticipat!

    Răspunde
    • Bună! Fractura mea nu a fost cu deplasare. Orteza am pus-o destul de târziu, după ceva timp de gips, dar nu pot să spun că am mers cu adevărat cu ea, ci doar m-am sprijinit pe picior din când în când. Mie doctorul mi-a recomandat imobilizarea completă a labei piciorului, singura diferență dintre gips și orteză fiind aceea că puteam să mă spăl, versus gipsul care după ceva timp… e neplăcut din mai multe puncte de vedere. Am văzut mulți oameni care fac călcătura completă pe orteză, dar eu nu am vrut să pun presiune, chiar dacă teoretic aș fi putut. Chiar și în perioada de recuperare (la început) purtam destul de des orteza pentru a proteja piciorul de eventuale leziuni. Am preferat să fiu mai catolic decât papa pentru a-mi reveni complet, lucru care, din fericire, s-a întâmplat. Vă doresc multă sănătate și recuperare rapidă!

      Răspunde
  • Buna! Pe parcursul imobilizarii ghipsate, ai facut injectie subcutanata-anticoagulant? La fel si cu orteza? Sau ai intrerupt anticoagulantul la montarea ortezei?

    Răspunde
  • Buna seara!ati purtat și noaptea ???

    Răspunde
  • Salut Radu. Un mare thanks pentru acest jurnal – am citit toate cele 4 episoade pe nerasuflate de cateva ori. Aceeasi fractura si la mine, acum 3 saptamani. Ieri am facut Rx, doctorul zice ca se vede imbunatatire (desi inca e clar vizibila fractura) si permite schimbul ghipsului cu orteza recomandata de tine. Am citit ca nu ai calcat pe picior in prima saptamana cu orteza. Intrebarea de baraj e – cat timp ai mai stat in orteza si cand ai inceput sa mergi cat de cat normal? Eu sunt din Brasov, pasiunea principala iarna e schiul de tura iar in rest mersul pe munte si bicicleala. De 3 saptamani ma uit pe geam la zapada si moralul e la cote de avarii. Inainte de fractura aveam media zilnica de mers cca 9 km.. ma sperie tare ideea de a mai sta imobilizat cateva luni.

    Răspunde
    • Salut! Gândește-te la ce este cu adevărat important. Vei schia din nou, dar poate din sezonul viitor. Acum concentrează-te pe recuperarea completă, fă-o corect la un centru specializat ca să nu rămâi cu sechele/probleme, apoi totul o să fie bine. Take it easy și nu pune presiune pe tine! Însănătoșire grabnică!

      Răspunde
  • Salut Radu. Am 3 luni de la fractura baza metatarsian fara deplasare și merg in acel picior aproape normal dar cu frica încă sa nu se rupă cumva din nou. Încă se umfla putin zona facturii după mers mai mult. Oare e normal sa se mai umfle putin ca un mont in jurul bazei metatarsianului? Multumesc

    Răspunde
  • Bună.
    Sincer sper să ai timp, să vezi mesajul meu și să imi raspunzi. Stiu că nu ești medic, dar macar o idee, o vorbă bună.
    Fractură bază metatarsian 5 fără deplasare pe 17 iunie, departe de casă, in București cazată la hotel. Am mers la o clinica de ortopedie, mi-a pus piciorul in ghips și acasă. (la hotel) unde am mai stat 4 zile, eu aveam treburi de rezolvat în București. Inainte să plec am zis sa mai trec pe la clinică (privata) să intreb cum e…..nu e bine, trebuie schimbat, că nu stă cum trebuie.( eu am calcat pe el și era doar pe spate). Am plecat acasă, la 200 km de București, am fost la cel mai apropiat medic, mi-a pus iar piciorul in ghips complet si……..a plecat în concediu. E singurul medic de la spitalul respectiv, iar eu efectiv nu știu ce să fac. Am aproape 4 săptămâni de cand e in ghips si nu cred că mai suport, să imi cumpăr orteză? Nu am mers la nici un control…..efectiv sunt în ceată.
    deoacamdată nu am călcat pe piciorul afectat.
    Știu că trebuie să merg la medic, nu să întreb pe net, dar locuiesc în mediul rural, medicul plecat în concediu era la 20 km, acum cel mai aproape e la 45 km, efectiv aș vrea să mai aud păreri de la alte persoane, ce au făcut…sunt prima din familia mea cu o fractură așă că ceață totală.
    Multumesc mult.

    Răspunde
    • Ufff, îmi pare foarte rău că treci prin situația asta. Tot ce pot să îți spun este să faci tot posibilul pentru a merge la un medic cât mai bun. Îți pot face o recomandare în București, dacă reușești să ajungi, ca să scapi cât mai repede de bătaia de cap! Dă-mi un mail la radu at 321sport punct ro și îți trimit contactul dacă mai ai nevoie! Multă sănătate și o recuperare cât mai rapidă!

      Răspunde
    • Buna
      Stiu ca a trecut ceva vreme insa vreau sa te intreb daca dupa ce ai scapat de aircast ce papuci ai folosit? Mi s a recomandat papuc cu talpa tare. Sunt ceva orteze, talonete care se pot purta cu papuci? Eu am fractura metatars V si urmeaza sa renunt la aircast.Mi s a spus ca nu e nevoie de recuperare medicala dupa aproape 6 saptamani de aircast
      Multumesc

      Răspunde
      • Am purtat pantofi normali, dar am făcut recuperare timp de 2-3 luni pentru a putea să revin la viața sportivă. Îți recomand să faci recuperare! Însănătoșire grabincă! Radu

  • Buna,

    Sunt “proaspăta posesoare” a unei fracturi bimaleolare care îmi “distruge” viața de 5 zile. Și eu m-am văzut “aruncată” in pat și imobilizare de la o viața activa și este o perioada groaznica, asa după cum bine ai descris-o si tu.
    Îți mulțumesc pt tonusul acestui articol. Sanatate tuturor!

    Răspunde
  • Victor Alexandru
    februarie 14, 2023 12:05 AM

    Salutare toata lumea. Va scriu din pat, de vreo saptamana stau in ghips cu fractura baza metatarsian 5 fara deplasare. Fac tot ceea ce trebuie pentru a ma recupera cat mai bine. Doar o chestiune as vrea sa intreb, mie doctorul mi-a pus ghips si a zis ca aircastul nu e lafel de bun ca ghipsul…era un doctor mai old school. Documentandu-ma intre timp, am aflat de aircast si vreau sa imi iau pentru simplul fapt ca cred ca este mai bun decat un ghips rudimentar. Crezi ca fac o greseala daca imi iau? Ati mai auzit de faptul ca e mai bun un ghips decat cizma? Mersi fain, sper sa mai fie de actualitate subiectul:))

    Răspunde
  • Buna! Eu am reusit sa imi fracturez metatarsianul V in casa 🤷‍♀️ Am crezut ca este doar o durere de moment, dar nu a trecut nici dupa o zi si m-am dus la medic. Voi purta orteza pentru 4 saptamani, azi a fost prima zi. Mi-am facut deja o comanda de carti pentru aceasta perioada, cu siguranta o sa fiu mai culta la finalul ei. Cea mai dificila parte pentru mine nu este statul in pat, ci injectiile pe care trebuie sa mi le fac singura. M-am uitat la N tutoriale si am reusit dupa 40 de minute de incercari si rugaciuni sa imi administrez anticoagulantul, pentru prima data in viata mea ma bucur ca am niste kg in plus.
    Am ajuns pe pagina pentru ca nu stiam daca trebuie sa dorm cu orteza, o sa dorm 😁
    Multa sanatate tuturor!

    Răspunde
  • Floarea Meirosu
    iulie 18, 2023 7:44 AM

    Buna ziua sint in aparat gipsat dupa o fr. Bimaleolara.
    Pt recuperarea locomotorie, ce clinica de recuperare , in Bucuresti, imi recomanzi?

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu